Psihodesignul s-a născut din întâlnirea dintre regizor, medic, personaj si actor, din dorinta de a aborda o productie dintrun  unghi de vedere diferit, profund.

Cât de mult trebuie să cunoaștem un personaj pentru a-i putea da o viață organica pe scenă si mai ales care sunt variantele care se incadreaza in conceptia regizorala?

 „Psihodesign în teatru”, revista Luceafărul, nr. 24/2005.

“Psihodesign în teatru este o expresie neobișnuită în limbajul teatral Ar putea primi ca explicație de dicționar definiția de nou instrument de lucru în conceperea și finalizarea unui spectacol de teatru. Ca orice definiție luată ad literam are o anumită rigiditate, dar ceea ce descoperi după ce treci de primul impact reprezintă o lume fascinantă, unde cei ce trudesc la nașterea unui spectacol de teatru găsesc indicatoare în amalgamul de idei, gânduri brute, incertitudini și spaime inerente creației. Sau, altfel spus, găsesc formula magică de a se împrieteni cu proprii monștri. Inceputul a fost o discuție cu regizorul Zoltan Schapira care se pregătea să monteze Caragiale (O noapte furtunoasă) la Teatrul „I.D. Sârbu“ din Petroșani, în 2002. După nenumărate variante anterioare, dorea altceva. Am convenit ca, pentru acest prim spectacol, profilul psihologic gândit după metodologia unei anchete criminalistice care trebuie să ducă la identificare să fie instrumentat doar de regizor. Practic, după ce regizorul își definește concepția și mesajul artistic, instrumentul propus prin care actorul să poată ajunge la o trăire autentică și credibilă este profilul psihologic al personajelui, corect formulat din punct de vedere medical. Dacă scenografia determină mediul exterior (și nu numai) al acțiunii, profilul psihologic propus pentru un personaj definește sfera lumii interioare a acestuia și, mai ales, explică mecanismele care o generează. Bagajul de cunoștințe pe care îl primește un actor în timpul studiilor, oricât de generos ar fi, alături de studiul lui personal, nu poate cuprinde toate informațiile medicale și psihologice. Cu atât mai puțin nuanțele lor. De multe ori copiază mecanic gesturi și atitudini fără a înțelege ce anume le generează, iar rezultatul este un personaj bizar, mai mult sau mai puțin acceptat de spectator sau critică. In realitate, limbajul corpului, expresia feței, tonalitatea vocii și diversitatea evoluției lor pe parcursul acțiunii fac parte dintr-un tablou clinic bine definit din punct de vedere medical în cazul personajelor patologice sau sunt trăiri extreme ale unor momente care pot apărea în cadrul normalității. Rezultatul metodei a fost vizibil, personajele pe care le-am creat împreună au reușit să fie așa cum și le dorea regizoruL Decizia finală firește că a aparținut publicului și criticii. Mircea Ghițulescu caracterizează spectacolul astfel: “Te scufunzi simplu și plăcut în atmosfera din Noaptea furtunoasă pentru că nu este, ca de obicei, caricaturală, nici satirică peste măsură, nici viciată de parodia românească practicată pe scară largă în numele lui Caragiale. Este un spectacol de atmosferă, pe text de acțiune, iată paradoxul... Ridicolul și pasiunile pe care le antrenează sunt ale oricui, de oriunde.“

 A urmat o altă provocare profesională, și deopotrivă o mare responsabilitate: Domnișoara lulia de August Strindberg, regia loan Horațiu Apan și Nunta de argint de Anthony Swerling, regia Zoltan Schapira, la Teatrul „I.D. Sârbu“, în 2003. Doi dramaturgi aparținând unei alte culturi și doi regizori posedați de perfecționism Personajele lui Strindberg își continuă existența în piesa lui Swerling, frumoasa și vulcanica lulia, imobilizată într-un scaun cu rotile, iar Jean încătușat în colivia banilor, prejudecăților și convențiilor sociale. Profilul psihologic al personajelor trebuia de data aceasta să fie mult mai meticulos și nuanțat, inclusiv relațiile între personaje. Spectacolele se doreau o sferă de cristal, lulia trebuia să strălucească, dar cu Jean și Cristine alături. Trebuia ca descrierea acestui profil să funcționeze exact ca acei “ochelari medicali - stimulator sofisticat folosit în Occident ca material didactic - prin care privitorul vede obiectele și oamenii din jur cu modificările de forme, dimensiuni și culori așa cum sunt percepute într-o criză de schizofrenie. Este pasul esențial spre profunzime și autenticitate. Apoi, un alt aspect la care cei doi regizori au dorit să se lucreze era un subiect destul de delicat: felul cum actorul reușește să transmită în sala de spectacol această emoție. Poate ridica doar o oglindă cu un contur de imagine în fața spectatorului, fără ca acestuia să i se modifice pulsul și tensiunea, chiar dacă actorul se implică la maxim, inclusiv cu trăirile proprii ca ființă umană, sau îl poate face pe spectator să simtă că are plex solar și să descopere ce înseamnă sindromul Stendhal. Dorința de a impresiona spectatorii, dorința de a depăși propriile limite pot frâna procesul creației. Legat de aceasta, existența unui punct de referință pe care profilul psihologic îl oferă simplifică acest proces, îl eliberează pe actor de o parte din incertitudini, îi eliberează spiritul de un balast Dacă filmul imortalizează un personaj și actorul dă totul într-un moment unic, spectacolul de teatru cere mult mai multă inteligență emoțională antrenată la maxim. Sunt deja câțiva ani buni de când în Occident coeficientul de inteligență emoțională a depășit importanța celorlalte criterii după care o persoană primește un calificativ, în special în profesiile care solicită intens deopotrivă fizicul și intelectul. Rezultatul: “o viziune cu totul originală, tulburătoare, depășind tiparele și stereotipurile” (Constantin Zărnescu) “Atmosfera pieselor este magică, însă conflictul dintre personaje este maiestuos, iar peste toate plutește vălul diafan al destinului. (Al. Florin Țone) Se mai adaugă un premiu de interpretare Iuliei la Festivalul Teatrelor Naționale, Tg-Mureș, 2004. Aprecierea finală a venit din partea publicului și a criticii din Danemarca și Suedia. Anthony Swerling, autorul Nunții de argint, discipol împătimit al lui Strindberg, este pur și simplu încântat: “Personajele ne-au convins și ne-au cucerit și pe noi suedezii**. Yvonne Granat directorul Teatrului Festival din Stokholm, își exprimă cu căldură admirația pentru măiestria regizorală și cea a interpretării, pentru ideea de psiho-design care “este un exemplu demn de urmat”

“ Următorul spectacol, Doi pe o bancă de Al. Ghelman, la Teatrul Național din Tg. Mureș, 2004, spectacol prin care regizorul Zoltan Schapira dorea să transmită mesajul “Pentru că eu mereu voi avea un avans față de lucrurile care nu gândesc“ Marin Soresct că “forța ce poate înfăptui minunea transformării sfârșitului într-un început este puritate spirituală regăsită prin renunțarea la propriul eu“. Demostene Sofron consemnează: “... concepție care împacă și publicul, și ochii de soacră al criticii. Printre mașini,construcții de beton am rămas noi, oameni care mai putem să iubim, să urâm, sa suferim, dar, mai ales, să iertăm și să o luăi de la capăt**

 Bilanț matematic - patru spectacole în trei ani. Bilanț spiritual - proba timpului trecui cu brio și includerea cursului de psihodesig în programul Centrului Cultural din Scandinavia, proiect demarat sub patronajul Asociației de prietenie româno-suedeze Fratia.

 Derivă mai departe câteva întrebări cu bătaie mai lungă: ce se întâmplă cu actorul care vrea performanță profesională, dar vrea și viața privată cu micile bucurii ai unui simplu om? Ce se întâmplă când mai multe roluri îl solicită poate simultan, ce sau cine devine în timp? Intrebarea este valabilă pentru toți care participă la un act de creație? Care este prețul pentru momentul magic pe care il trăiește și pentru izbânda de a face să vibreze sensibilitatea spectatorului, dacă nu există o pârghie, un “ceva** nou, adaptat la ritmul solicitările secolului XXI? Montarea unui spectacol, cu tot ce im plică, indiferent câte persoane sunt antrenat nu poate fi doar euforie. Indiferent câți oameni sunt implicați, fiecare vine, conștient sau nu, cu așteptările sale, frustrările și prejudecățile proprii și oricât talent și carisma a interpretării s-ar aduna pe centimetru pătrat de scenă, întotdeauna există și acel mic detaliu numit abilitate de muncă în echipă De aceea aportul unui specialist care participă de început până la sfârșit la ridicarea unui spectacol, și nu doar o consiliere sporadică fragmentată, devine una din rotițele angrenajului, un ajutor real. Pentru a evita orice forma de neînțelegere, apariția acestui nou elemet de recuzită - profilul psihologic al personjului realizat prin metoda psihodesign-uli și-a făcut loc cu discreție, decență, calm, răbdare. Fără să impună nimic, ci doar sa propună și să dea răspunsuri pentru ca regizorii și actorii să-și poată realiza viziunile artistice pe măsura talentului și personalității Nu se pot aplica doar niște șabloane în cazul oricărui spectacol, atitudinea generală, atmosfera trebuie personalizate fără a leza interesul, teritoriul și personalitatea nimăni Scopul este de a rotunji colțuri, de a armoniza și de a netezi drumul spre perfecțiune. Toate cele enumerate mai sus într-o formă mai nuanțată, precum și alte aspecte care au derivat: analiza rolului, transa scenică, bolile profesionale ale actorilor cu exemplificări, mărturii ale actorilor paritcipanți la experimentul psihodesignului, interviuri cu câteva personalități reprezentative din România și Scandinavia, au veit de la sine și “s-au cerut spuse”. Luceafărul nr. 24/ 22 iunie 2005

„Spaţiul canonic teatral suedezo-român, între Strindberg, Paşte şi psihodesign” – Telegraf, 2017.

“Aristotel i-ar fi spus „un mimesis inspirat”, iar Peter Brook, „un spaţiu confortabil amenajat pentru actor”. Este vorba despre psihodesign, o metodă iniţiată de doi creatori dinamici şi inspiraţi, Zoltan Schapira şi Olivia Costea, români trăitori de multe decenii în Suedia, suflete mari, deschise, cât pentru două culturi şi două popoare. Metoda teatralo-medicală, dacă ne este îngăduit să o încadrăm aşa, se referă la munca regizorului cu actorul după o „reţetă” inteligent compilată ce conţine ingrediente din Sistemul şi Metoda lui Stanislavski, psihologie şi psihanaliză, documentare istorică şi multă iubire de semeni. Şi, adaugă cu delicateţe Olivia Costea, multă discreţie. Metoda este concretizată în spectacolul „De Paşti” (pe textul lui August Strindberg, tradus de Zoltan Schapira), la care cei doi lucrează acum cu actorii Teatrului de Stat Constanţa. Spectacolul se va juca vineri, 7 aprilie, sâmbătă, 8 aprilie, şi duminică, 9 aprilie, (avanpremiera, premiera şi o a treia reprezentaţie), începând cu ora 19.00.

Farmecul discret al probei timpului

“I-am întrebat pe cei doi oameni frumoşi (Zoltan Schapira - regizor, teoretician, dramaturg, profesor şi Olivia Costea - doctor, Consul Onorific în cadrul Consulatului Onorific al României la Solvesborg) de ce nu au făcut publică „metoda”, de ce nu au teoretizat şi publicat rezultatele muncii lor, dat fiind faptul că au fost validate deja în spaţiul suedez teatral. „Nu am vrut să facem publică această formulă, am protejat cu discreţie tot ceea ce ţine de metodă, nu secret, dar discret. Ar fi fost simplu să ieşim şi să povestim despre asta, dar am decis să trecem mai întâi proba timpului. Ni s-a părut esenţial să accesăm această probă, pentru ca valoarea să se sedimenteze, să capete certitudine dincolo de orice urmă de îndoială. Practic, metoda are la bază concepţia regizorală, pe care construim cu ajutorul biografiei personajului, al mesajului pe care autorul textului dramatic l-a transmis prin opera sa şi al relaţiilor dintre personaje, utilizând tot ceea ce are mai valoros personalitatea artistică a actorului ales pentru a interpreta rolul. Înţelegerea mesajului este de la întreg spre amănunt şi nu invers, aşa cum se întâmplă astăzi, din păcate. Filosofia de bază este că toate rolurile, indiferent de mărimea lor, au aceeaşi importanţă. Chiar dacă unele conţin o simplă replică sau 90% dintre replici”, explică Olivia.

Concret, actorul primeşte un pachet „informaţional”, prelucrat şi dirijat de către regizor, la intensitate maximă încă de la primele repetiţii. „În felul acesta se poate utiliza tot ceea ce este mai valoros din personalitatea şi experienţa actorului, oferindu-le nişte pastile informaţionale. Concret, în spectacolul „De Paşti”, la care lucrăm acum, pe textul lui August Strindberg, noi oferim actorilor informaţii, pe de o parte, despre ceea ce au însemnat Suedia şi spaţiul scandinav al anului 1900, perioada când a fost scrisă piesa, şi pe de altă parte despre mentalitatea şi filosofia suedeză, care este total diferită de cea românească. Practic, oferim actorului un prim volum de informaţii absolut necesare pentru a-l ajuta să intre în stare, pentru a-l ajuta să înţeleagă ceea ce se aşteaptă de la el, îi oferim cadou un timp pe care nu-l are la dispoziţie pentru documentare”, explică creatorii.

Cuvântul de ordine: „Verosimil”!

Spaţiul medical este şi el extrem de prezent şi concret populat cu instrumente specifice care înlesnesc înţelegerea actorilor. „De exemplu, unul dintre personaje este o persoană tratată de familie, prieteni, de cei din anturaj ca o persoană bolnavă psihic. Există peste 20 de diagnostice care au simptomele care se deduc din replici şi care s-ar potrivi foarte bine în această situaţie. Am ales însă o variantă care nu a mai fost explorată în această piesă: o persoană cu capacităţi extrasenzoriale. În Suedia şi în Europa anului 1900, societatea şi Biserica nu erau pregătite să accepte ca fiind o normalitate existenţa acestor persoane. Explicându-i actriţei datele medicale, ce ţin de medicina alopată şi noţiunile de psihologie pe care le stabilim în funcţie de verdictele specialiştilor şi care explică momentele comportamentului şi reacţiile acestui caracter atât de important, îi dai deja firul roşu pentru a-şi putea construi personajul. Nu în ultimul rând, atunci când s-a făcut selecţia actorilor pentru spectacol, au fost alese acele însuşiri pe care fiecare dintre ei le au şi poate au uitat că le au. Dau un exemplu, doamna Maria Lupu Vasilescu este o persoană care aparţine seniorilor, are o prestanţă aparte şi o experienţă de scenă foarte vastă. Am folosit exact această personalitate a ei şi această siguranţă pe scenă pe care i-o dă experienţa, pentru a o face să se simtă confortabil şi a începe să construiască de la ceea ce îi este firesc”, povesteşte Olivia.

În fapt, pentru fiecare dintre actori se poate face o fişă a „firescului” în aşa fel încât regăsirea personajului să le fie extrem de la îndemână şi să poată identifica repede factorii comuni şi, la fel de important, pe cei care îi deosebesc. Această muncă a identificării contrariilor care se atrag şi la confluenţa cărora ar trebui să se regăsească munca ideală a actorului cu sine însuşi şi cu ceilalţi face parte din ceea ce numim cu un zâmbet nostalgic „şcoala veche” de teatru, acolo unde măştile stau fiecare la locul lor, zâmbetele şi tristeţile sunt justificate, iar cuvântul de ordine este „verosimil”.

Cronologia spectacolelor din 2002 pina in prezent, regizate de Zoltan Schapira, cu utilizarea metodei Pasihodesign semnat de Olivia Costea

2002-„O noapte furtunoasă” – I.L. Caragiale – Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu”, Petroșani;

2003 - “Domnisoara Iulia”-August Stringberg, regia Horatiu Apan-Teatrul I.D.Sarbu Petrosani.

           -„Nunta de argint” – Anthony Swerling – Petroșani;

2004„Doi pe o bancă” – Alexandr Ghelman – Teatrul Național Târgu-Mureș;

2005- „Raiul, prima pe dreapta” – Cornel Udrea – Teatrul „Elvira Godeanu”, Târgu-Jiu;

           -  „Doi pe o bancă” – Alexandr Ghelman- o nouă producție/varianta la Teatrul „Elvira Godeanu”, Târgu-Jiu2006 „En otäck historia” – Regionteatern Blekinge Kronoberg, Suedia;

2007„Cercul de persoane 3:1 / Personkrets 3:1” – Lars Norén – Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, Arad;

 2008„O scrisoare pierdută” – I.L. Caragiale – Teatrul „Alexandru Davila”, Pitești;

2009 Ora clasei sau o după-amiază violentă” – de Bengt Larsson Christian 4:s gymnasium  Kristianstad Suedia.

2010-„O mireasă de împrumut” – Teatrul „Alexandru Davila”, Pitești;

2011„Femeia în flăcări / Lady in Flames” – Teatrul Municipal Turda;

2012 interpretarea personajului “domnul Lupu” din episodul “Disparitia” a serialului  Wallander studioul Yellow Bird Suedia

2013 “O mireasa de imprumut”-Astrid Lindgern-Teatrul I.D.Sarbu Petrosani

2015 „Camera de hotel” – Constantin Cubleșan – Teatrul de Artă Deva;

2016-“Soldatul la datorie” -dupa Noty Karoly Teatrul Al. Davila Pitesti

2017„De Paști – Săptămâna Patimilor” – August Strindberg – Teatrul de Stat Constanța.

2018 Varianta a 2-a “De Paste-Saptamina Patimilor” -August Stringderg- Teatrul de Stat Constanta

2019 “Nunta Zamfirei” Centrul Cultural Pitesti-muzical folcloric

2022 “Coroana Unirii “ film documentar artistic, proiect romano-suedez.

Pagina se afla in curs de reconstituire, din motive tehnice, independente de vointa noastra. Ne cerem scuze si vom solutiona problema cit mai curind.

Va urma: incarcarea linkurilor/articolelor de ziar, copii ale caietelor de sala pentru fiecare spectacol, poze, participari la festivaluri, turnee, etc.